Hartă - Comuna Racovița, Sibiu (Comuna Racoviţa)

Comuna Racovița (Comuna Racoviţa)
Racovița (în, colocvial Rákovica, în , în dialectul săsesc Rakevets, în poloneză Rakowice) este o comună în județul Sibiu, Transilvania, România, formată din satele Racovița (reședința) și Sebeșu de Sus. Prima atestare documentară a satului a fost descoperită într-un act de danie al voievodului Ioan de Hunedoara din 22 mai 1443. Satul este menționat pentru prima dată în documentele bisericești în 8 iulie 1647, într-un act prin care Gheorghe Rákóczi I îl numea pe popa Ion din Țichindeal protopop peste 17 sate din jurul Sibiului, printre care s-a numărat și Racovița. Bogata istorie a satului este legată în principal de înființarea graniței militare transilvănene de către împărăteasa imperiului Maria Terezia în 1765, Racovița făcând parte din Compania a VII-a a Regimentului I de Graniță de la Orlat. Începând încă din 1698, înainte de militarizarea completă a satului, Racovița, ca de altfel toate localitățile aparținătoare regimentului orlățean, s-a confruntat cu o serie de conflicte interconfesionale petrecute la jumătatea secolului XVIII împotriva procesului de unire a mitropoliei ortodoxe de Alba-Iulia cu Biserica Catolică a Romei.

Grănicerii racoviceni și populația Racoviței au participat în mod activ la evenimentele revoluționare din 1848 și o dată cu desființarea graniței militare din anul 1851, satul a avut o serie de personalități care s-au implicat în gestionarea Fondului școlastic al fostului regiment orlățean, precum și membrii activi ai Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român.

Racovița s-a remarcat în Primul Război Mondial prin vitejia ostașilor trimiși pe frontul „Poloniei rusești”, al Galiției, Albaniei, Italiei, Serbiei și chiar al Franței, participând din 1916 la Marea Unire din 1918.

Este incontestabil faptul că la mijlocul secolului al XX-lea, majoritatea racovicenilor erau urmașii foștilor grăniceri de odinioară aduși aici de prin toate colțurile Transilvaniei. Cum a fost și firesc, această masivă primenire a populației a avut urmări adânci și asupra graiului locuitorilor, care în trecut s-a diferențiat în multe privințe față de cel al satelor vecine, mai stabile din punct de vedere al omogenității populației.

Situația aceasta s-a menținut, în linii mari, până spre sfârșitul primei jumătăți a secolului al XX-lea, când satul a cunoscut o infuzie tot mai mare de „străini”, sub forma de „refugiați” sau de muncitori la Uzinele Mârșa (numiți și mârșari), fiecare aducând odată cu ei și graiul din părțile de baștină, care a început treptat să-l „impregneze” pe cel local. După „Colectivizarea Agriculturii” de după anul 1950 care a generat exodul de populație cunoscut, concretizat pe de o parte în numărul mare al navetiștilor, iar pe de alta, în numărul mare al tinerilor racoviceni care frecventau diferite școli din afara satului, mișcarea populației a devenit din ce în ce mai importantă.

În acest fel racovicenii au luat legătură cu o lume diversă în modul de a vorbi, elevii au început să-și însușească limba literară, alta decât cea de acasă și de aici dorința tuturor celor „plecați” de a vorbi tot mai frecvent „domnește”, spre a nu trăda că ei, totuși, sunt „neam de straiță”. Așa s-a ajuns în câteva decenii ca graiul străbun să-l mai păstreze doar vârstinicii și numai în relațiile directe între ei. Dacă se mai adaugă la toate aceste cauze și impactul pe care l-a avut și îl are în fiecare zi mass-media, nu este greu să se concluzioneze că peste puțin timp „vorbele bătrânești” se vor întâlni doar prin unele atlase lingvistice sau prin dicționare.

 
Hartă - Comuna Racovița (Comuna Racoviţa)
Țară - România
Drapelul României
România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.
Valută / Limbă (comunicare)  
ISO Valută Simbol Significant Figures
RON Leu românesc (Romanian leu) lei 2
ISO Limbă (comunicare)
HU Limba maghiară (Hungarian language)
RO Limba română (Romanian language)
Cartier (oraș) - Țară  
  •  Bulgaria 
  •  Republica Moldova 
  •  Serbia 
  •  Ucraina 
  •  Ungaria 
Diviziune administrativă
Oraș, Sat,...